Cum nu era liceu în Herculane, tata m-a dat la Timișoara , la internat. La admitere am stat în internat câteva zile cât am dat probele de admitere. Aveam comentarii literare de învăţat. Am primit ceva cu formarea limbii și a poporului român. Am fost admisă și a urmat vacanța mare.

Timpul îl petreceam pe dealurile de deasupra parcului Vicol, la cei doi castani comestibili, la pescuit moițe în râul Cerna, în excursii la Crucea albă, la Coronini, la izvorul Jilărău, la muntele Domogled, la Grota haiducilor , la Grota cu aburi, la izvorul Munk. Făceam plimbări lungi spre centrul staţiunii de unde luam autobuzul până la staţia Podul Rosu, care era la 150 m de locuinţa noastră. Transportul de la Gara Herculane până în centrul oraşului se făcea cu autobuze care aveau un orar bine stabilit şi 1-2 taxiuri. Nenea Pavel era şofer pe unul din taxiuri, pe care îl parca, din când în când pe o platformă de lângă locuinţa noastră. Parca drept, cu mare precizie între rezervorul de motorină de la sera de flori şi marginea abruptă a platformei. Când cobora din maşină abia se mai ţinea pe picioare de beat ce era.

Cât am fost la şcoala generală am avut prieten. S-a întâmplat că din clasa I-a i-a plăcut penarul meu cu multe creioane colorate şi de atunci mă conducea acasă pe aleea cu castani bătrâni. Stăteam mult timp împreună şi şoferii de pe autobuzele care duceau şi aduceau oamenii de la gară, ne vedeau mereu în poarta dublă de la sera de flori.

Fănel, diminutiv de la Ştefan a urmat liceul la Turnu- Severin şi apoi de la Facultatea de Fizică din Bucureşti a fost racolat să facă nişte ani la Kiev în URSS.

Nu aveam televizor şi am cerut voie de la tata să mergem să vedem un film la Fănel. Nu m-a refuzat dar a doua zi a cumpărat un televizor alb-negru ca să nu trebuiască să plec seara de acasă.

A venit toamna şi începeau şcolile. Am aşteptat trenul spre Timişoara în gara din Băile Herculane.

• Liniile de cale ferată erau curăţate de buruieni. Iedera îşi schimba culoarea din verde în roşu cărămiziu şi dealurile erau multicolore. Am venit cu autobuzul şi aveam de aşteptat. Tata a coborât spre râul Belareca să vadă dacă muşcă peştii. Am luat bilete de la casa de bilete din interiorul clădirii ca o rotondă şi cu acoperişul în formă de cupolă care imită coroana austro-ungară. Erau bănci din lemn masiv lăcuite aşezate în semicerc şi aveau şi sală de aşteptare pentru clasa I cu canapele din catifea albastră. În spatele gării era, pe un postament, aşezat un vas din ceramică smălţuită. Majolica îi spunea tata, este vechi şi foarte valoros. Reprezenta capete de fauni şi motive florale cu vița de vie şi frunze viu colorate. Acolo este spiritul oraşului Herculane. În faţa clădirii se desfăşoară o pereche de şine lucioase pe care trenul intră încetinit în gară şi se opreşte să primească puţinii călători. Se pare că îşi trage sufletul după ce a suit şi coborât dealul de la Balota, a trecut de Turnu Severin, de Orşova şi de Topleț. La început tata venea cu mine. M-a instalat la internatul liceului Carmen Silva. Am intrat pe poarta masivă dinspre Poşta Mare. Am împins cu greutate uşa din lemn masiv, ca de biserică şi am urcat cele câteva trepte până la palierul etajului I unde erau sala de mese şi sălile de meditaţie. Mai sus, la etaj, erau dormitoarele, trei la număr, uriaşe cu două rânduri de paturi metalice ca cele de spital, vopsite în alb, cu noptiere metalice albe. Erau aşezate lângă pereţi cu un spaţiu de trecere generos. Dormitoarele erau despărţite nu de uşi ci de deschideri largi în perete. Pe partea dreaptă erau câteva ferestre spre curtea interioară şi pe stânga erau intrările spre spălătoare şi spaţiile de depozitare. Tot acolo erau aşezate dulapuri cu rafturi pentru lenjerie şi umeraşe pentru uniformă şi hainele de stradă. Dormitoarele erau pe partea stângă cum se urca scara. În faţă era un hol de pe care pe dreapta se făceau trei uşi, spre trei camere mai mici şi în capăt erau toaletele. Camera din mijloc era camera pedagogilor, iar celelalte două erau camerele unde locuiau elevele din clasele terminale. În primul dormitor mare erau repartizate elevele din anul I de liceu. Cele din anul II urmau în cel de-al doilea dormitor şi cele din anul III în ultimul, iar anul IV era repartizat în camerele dintre băi şi în camerele de lângă camera pedagogilor. În dulapurile din baie erau rafturi pentru haine mărunte şi era loc în partea de jos pentru valize. Pentru duş se mergea la demisol, unde geamurile mici erau vopsite cu vopsea albă scorojită. Duşurile erau aliniate ca la armată şi le foloseam de două trei ori pe săptămână. Se găseau persoane care să se furişeze şi să ne urmărească prin zgârieturile de la ferestre. Uniformele erau gen sarafan bleumarin cu cămaşă albastru deschis. Pe cap purtam o cordeluţa albă şi aveam număr matricol brodat. Lungimea sarafanului era subiect de dispută pentru unele profesoare. Mereu li se părea că sarafanele sunt prea scurte, prea deasupra genunchilor şi ne mai rupeau tivul, pe care cu conştiinciozitate îl coseam la loc cu multă migală. Nu era nevoie să. părăsim incinta stabilimentului ca să ajungem la sălile de clasă. Mergeam pe holul lung pe lângă sala de mese şi sălile de meditaţie, cu ferestre mari spre cealaltă curte interioară unde era şi teren de sport, cu coşuri de baschet şi ajungeam în partea din faţă a liceului. La intrare era o uşă grea din lemn de stejar şi sticlă cu fier forjat. O scară monumentală ducea la cancelaria profesorilor, la cabinetul directorului şi la câteva săli de clasă. Director era o femeie masivă,cu spatele lat şi părul roşcat adunat într-un coc. Se numea Slimac Volga și era probabil de origine slavă. Ritualul era mereu acelaşi. Trezitul de dimineaţă era un coşmar. Mă trezeam înainte să vină pedagoga, nu deschideam ochii, îi ţineam strâns închişi şi mă gândeam că Acuma vine vocea ca o tabla sparta a pedagogei